Cinci

am citit într-un ziar un articol. şi era scris de o tipă, foarte frustrată. în opinia mea. nu, nu genul ăla de articol de scandal. era vorba despre chestia asta, cum că funcţiile din România sunt numai la masculin. de exmplu, director executiv. că există *femeie de serviciu*, dar nu există managerĂ de producţie. cam asta era ideea.
acu şi părerea mea. părerea mea este că mă doare daca sunt *regizor* sau *regizoare* sau mai ştiu eu ce. defapt, mă doare că nu am egalitate de şanse, uite, asta îi o chestie care mă doare. chiar trebe să te iei aşa, de fiecare căcat. adică, CONTEAZĂ? şi hell, sunt feministă, da asta nu înseamnă că m-ar fi intrigat vreodată să scriu ocupaţie: elev. naţionalitate: român.

da. sau mă intrigă cum aproape toţi românii, sunt pfaaai de capu meu, convinşi că România e o ţară de moca. bă. dacă ar fi o ţară de moca, primul pas îl faci tu prin a afirma că e aşa. da îi foarte ciment să tragi aşa o maximă, într-un moment-cheie: 'doar trăim în România'. eu zic că toţi ăştia ar trebui duşi undeva, într-o ţară din aia cu ADEVĂRAT nasoală, să mănânce vreo 2 săptămâni numa păduchi şi să slăbească eficient cultivând orez pentru un dolar pe săptămână, în timp ce un negru le trage în mod regulat peste cap câte un ştiulete de cucuruz asiatic [trebe să existe cel putin ceva asemănător].

şi atât.

Patru

Şi am fost la Cafe Deko la şou. Deci nu pot să zic că n-o fost fain şo-u în sine. Îmi place că ăştia nu încearcă să vorbescă de probleme cotidiene dealea tipic americane. Că te regăseşti în Bă, vecinu meu şi-o găsit hobby găuritu cu bormaşina. Da. Cum ziceam. Ceea ce nu o fost prea funny îi că o fost foarte foarte aglomerat. Un fumălău să-l tai cu cuţitu, oamenii ăia vorbeau, oamenii ăialalţi vorbeau şi alţii se concentrau să priceapă.
Şi cum mie nu imi place să fac încheieri, o las aşa.

Trei

Am zis tot timpu că n-o sa fiu genul ăla. Că n-o sa fiu adolescentul revoltat, cu parinţii-duşmani, că nu o să mă apuce faze de rebeliune subită, că nu o să vreau să mă car de acasă în permanenţă şi că nu o să mă simt total neînteleasa. Bun. Şi fix aşa mă simt acu. Mda. Call it criză adolescentina, imaturitate, mi le asum. Nu e prea matur ceea ce vreau eu în perioada asta, adica aş vrea în primul rând să o lălăi toată ziua fără să îmi ceară careva socoteală. Aş vrea libertate. Şi mă gândesc, şi aşa fac aproape tot ce vreau dar...nu ştiu. Absurd de tot.

Doi

..desi incep de la zero teoretic. De ceva vreme am impresia ca toata capacitatea mea de a ma exprima in scris se duce. Poate ca nu am mai scris de mult, aprope nimic. Chestii strict necesare, automate, fara feelingu ala de inspiratie, de chef de pus pe hartie, aia am scris.
Si VREAU sa scriu.
Ma gandeam ca e vara si e dupamasa. Si era undeva, in ceva de Salinger, unde zicea de o parte a zilei, vara. E partea aia, seara, cand esti copil si soarele a apus si e o lumina fada. Si atunci...e alceva, timpul e alceva. Sper ca stie cineva despre ce vorbesc aici. De multe ori am trecut prin perdeaua aia temoprala, un interval in care pur si simplu...esti.

Nici macar nu mai ii vara. Ii de-a dreptu toamna si s-a dus atata de repede, ca parca nici n-am simit ca a fost. Si o sa vina iarna, cu tot cu criza economica, cu greve, cu teze, cu vreme anormala pentru perioada asta, cu baluri, cu frunze si cu tras-de-timp pana la ora 12-1 noaptea pentru ca a doua zi dimineata sa fie dezastru.
O sa vina iarna, si la urma urmei, de-abia astept, ca m-am saturat de toamna asta care ma deprima ingrozitor, si care vreau sa treaca o data sa nu mai fiu atata de ganditoare si sa imi vina sa oftez aproape tot timpu. Sa vina iarna sa mergem la ski si sa vina Craciunu si Revelionu. Asta vreau in momentu asta. Si ooo da, VACANTA DE IARNA.

Unu

Nici nu stiu de ce mi-am facut blog. Nu stiu ce o sa scriu. Il ascult eddie vedder asta si ma simt artista si inspirata, da nu stiu daca o sa fiu in stare sa scriu atat de mult. Imi place sa citesc blogurile altora si de fiecare data ma gandesc 'o, si eu as fi putu sa scriu asta' sau 'si eu sunt is in stare de asta' dar nu stiu ce o sa fie.
Ma obsedeaza piesele, si is extrem de deprimante. Si imi pare rau ca nu le pot canta la chitara, cel putin deocamdata, pentru ca implica aproape numai ciupit. Oare se poate scrie aici cu diacritice? Da oricum, are rost? Si oricum, nam de gand sa ma uit pe aici ca sunt prea ocupata sa ma gandesc la o viitoare postare si despre ce o sa fie. Nici asta nu-i despre nimic. O mare vorbarie. Cu cat trece timpul, cu atat imi pierd abilitatile de a scrie ceva, orice. Si nici nu-mi mai place cum imi placea. Ideea e ca nu ma astept la o revelatie. Eventual la o idee pe care nu stiu daca o voi duce la bun sfarsit.
Mi-e frig. Daca m-ar vedea careva, ar zice sa ma imbrac; tuna, e intunecat, devine tot mai racoare si eu sunt desculta. Bate o lumina inchisa, rece, chiar daca e mijlocul lui iunie. Si o, da, o sa se termine scoala vineri. Si imi pare bine, imi pare rau, nu stiu. De atata tot astept sa se termine si acum parca nu mai vreau, dar gandul la Anglia ma tine optimista.